Conţinut de calitate de la un om de calitate îndoielnică

Nu-i nimic mai periculos şi mai dăunător pe lumea asta decât să cazi pradă anturajului.

Începutul

Auzi ceva nou şi electrizant pentru modul tău de gândire.

Începi să vezi lucrurile cu alţi ochi, şi, până să-ţi dai seama, scoţi pe gură ideile recepţionate. Cum de multe ori nu coincid cu cele proprii, pari un om schimbat. Nu neapărat în bine.

Desfăşurarea

Şochezi, dar fără să impresionezi, mai degrabă provoci mirare. Îţi dai seama de efectul vorbelor tale abia după ce le-ai spus şi ai observat reacţia celor din jur.

În cazul meu, s-a întâmplat o dată, dar efectul a fost suficient de puternic încât să-mi fie învăţătură de minte. Am lăsat să iasă din mine nişte cuvinte pe care nu le-am cunoscut până acum. Mai rău, le-am spus cuiva. Măcar dacă le ţineam pentru mine.

Trezirea

Când ţi se scoate în faţă ce-ai spus şi nu ştii cum să te aperi. Nu erai tu, nu erau gândurile tale, erai doar boul care recita o poezie. Ai vrea să iei totul înapoi, dar nu ştii cum. Baţi în retragere . Încerci să convingi că nu aşa esti tu. Dacă ai noroc, cine te ştie ca nu eşti asa, trece peste. Dar poţi să provoci daune irecuperabile.

Fără excepţie, cel ce cade pradă este un om slab.

PS: am scris despre asta deoarece vorbele zboară, iar cuvintele scrise rămân. Iar eu vreau să ţin minte.

Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă.

Românului îi sare ţandăra azi pentru că nu poate concepe de ce guvernul său este dispus să-l lase să moară de foame . Nu vorbesc de Somalia , se poate muri de foame în România anului 2010, ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO.

Un om care munceşte nu poate fi lăsat să moară de foame. El este stâlpul societăţii, chiar nu vede nimeni?! Funcţionarul de bancă, casiera de la metrou, poliţistul din trafic…

Doar pentru că alege să se scoale dimineaţa şi să munceasca pentru un salariu orice om are respectul meu. Pentru că alege o muncă cinstită şi nu dă în cap oamenilor pe stradă. Păcat că nu văd şi alţii asta.

Greu nu este să condamni la înfometare sau să numeri morţii, greu este să găseşti modalitatea să-i oferi fiecărui hămesit o bucată de pâine.

Nu ai nevoie de curaj să anunţi răul altuia. Dar ce fel de om trebuie să fii ca să-l salvezi?!

Trebuie construite autostrăzi şi modernizate aeroporturi , însă este inadminisibil ca un cetăţean european să moară de foame înconjurat de familie, în ţara lui.

Ce este democraţia?

Definiţia DEX: “Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea”.

După părerea mea, singura modalitate sănătoasă în care un popor îşi poate exercita puterea este cea indirectă, aşa că ne vom axa pe ea.Puterea poporului, manifestată indirect, se simte prin presiune, care odată resimţită ar trebui să ducă la rezolvarea acceptabilă pentru ambele părţi a unei situaţii.

Acum, avem o criză.

Definiţia DEX: Manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune , de tulburare , de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate.

În cazul în care toate merg bine, definiţia democraţiei este simplă de urmat.

Dar dacă este un moment de criză, perioadă când judecata poporului este afectată de lipsuri, carenţe care le modifică priorităţile, mai poate funcţiona corespunzător democraţia, forma de organizare în care poporul îşi exercită puterea?!

Îl ţin vinovat că văd de la geam un alt bloc şi nu o casă, că ma costă bani, nervi şi timp când îmi găsesc maşina lovită în parcare, că înjur străini fără motive întemeiate.

Puteam să fim o a doua Praga, o capitală elegantă şi colorată. Nu am fi avut problemele de azi pentru că dezvoltarea firească s-ar fi făcut după alte reguli, pornindu-se de la un centru sufocat către marginea oraşului, nu invers. Tot ce urâm azi ar fi existat în aşa mică măsură încât nu ne-ar fi deranjat.

Un vis prostesc al unui om prost a făcut ca oameni care n-ar fi meritat să trăiască într-o capitală să ajungă aici.

Vorba “Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut” s-a adeverit. El era nebun şi simplu, dar cei care-l susţineau, o mână de oameni slabi de înger excitaţi că aveau pentru prima dată în mană bani şi nu sapa, sunt la fel de vinovaţi. Aş fi vrut să fie şi ei pedepsiţi pentru ceea ce s-a întâmplat.

Nu în puşcărie, în niciun caz executaţi. I-aş fi abandonat la margimea oraşului, acolo unde s-au născut şi meritau să rămână, doar cu o sapă în mână.

Ieri bugetarii au primit întâiul venit redus cu 25%. Astăzi, stăteam în faţa cabinetului de neurochirurgie de la spitalul universitar şi speram ca medicii dinăuntru să-şi păstreze competenţa, dedicaţia şi lucididatea în diagnostice, chiar dacă le sunt vânturate prin faţa ochilor sărăcia şi mizeria.

Mă gândeam cât de simplu este să tai salariile medicilor şi să fluieri, când ştii că n-o să ajungi pe mâna lor.

Eu nu merg la Viena, ca domnul preşedinte. Eu merg la spitalul Municipal din Bucureşti. Iar dacă vreodată, un angajat sanitar se va regăsi într-un moment mult prea scârbit de viaţa pe care e pus să o ducă, eu o să plătesc.

Într-un mod rudimentar, s-ar putea spune că preşedintele este mai presus de restul cetăţenilor. Însă domnul preşedinte are o datorie nescrisă, dar la care oamenii ţin mult: să fie alături de poporul care l-a ales, mai umil şi loial decât cel mai de jos slujbaş public.

Nu simt compasiunea prezidenţială când aştept în faţa unui cabinet de la Municipal, în timp ce şeful statului îmi face cu mână din avion îndreptându-se spre raiul medical din Viena.

Compasiunea adevărată însemna să-l văd la coadă lângă mine. Nu, nu mă interesează că este preşedinte. Poate şi eu o să fiu odată. Dacă el a avut norocul să fie îngrijit ca să poată ajunge unde este, vreau şi eu aceeaşi şansă. Salvează-mă!

Loganul prezidenţial nu este ca miile de pe stradă. Flancat de SPP şi învăluit într-o aură protectoare de BMW-uri cu girofar şi numere care încep cu litera W, pare mai degrabă împins de energia divină decât de benzină.

Întâiul şofer al ţării alunecă pe şosea fără frică. De GPS n-ar nevoie oriunde ar merge. Într-un Bucureşti sufocat de maşini, la bordul LOGAN FORCE 1 ţii drumul drept şi treci prin intersecţii eliberate de poliţişti anterior ca prin checkpoint-uri. Când vezi că şoseaua devine aglomerată în faţă, tragi pe dreapta şi ai ajuns.

Însă sărmana maşina visată de Ceauşescu pentru poporul lui nu-mi produce nimic avându-l pe preşedinte la volan. Putea să meargă şi cu Lincoln Navigator , ce-mi pasă mie?!

Asta e suspect la ce se întâmplă. Pe de-o parte sănătate înainte de toate la Viena, altfel zburdat fără frică la bordul celor 2 stele EURONcap .

Ieri în jurul orei 9 mă aflam în maşină, pe drum către Piaţa Romană. La acea oră aglomeraţia nu mai era aşa mare, însă prinsesem un astfel de punct. În spatele meu un motociclist . Când a văzut aglomeraţia el a ales trotuarul.

Şoferul român din 2010, mereu descurcăreţ şi supralimentat de filme americane unde graba elimină orice regulă, nu ezită să urce cu motocicleta pe trotuar. O nesimţire greu de înghiţit de orice om cu puţin bun-simţ.

Să fii descurcăreţ a devenit cea mai mare calitate pe care o poţi avea în România. Oamenii care respectă regulile şi legile, plătesc impozite şi nu încearcă să tragă pe oricine în piept cu toate ocaziile sunt catalogaţi drept fraieri, descurcăreţii fac legea.

Oamenii supraapreciază un om descurcăreţ, persoana pentru care “scopul scuză mijloacele”.

Însă ce înseamnă cu adevărat a fi descurcăreţ? A fi descurcăreţ înseamnă a găsi soluţii LEGALE, ONORABILE şi ISTEŢE la probleme de tot felul. Nu înseamnă să circuli cu motocicleta pe trotuarul destinat pietonilor. Dacă faci asta nu esti descurcăreţ , eşti un idiot.

Ca să fii un cetăţean responsabil nu trebuie să accepţi orice, doar să nu cedezi atât de uşor, să nu te dedai la mârlănii şi măgării când întâmpini o dilemă. Deşi legile le fac alţii, societatea în care trăim o facem noi.

În România anului 2010 descurcăreţ este sinonimul cuvântului nesimţit, arogant, sfidător, nelegiut. Aşa că nu vreau să fiu descurcăreţ. Fraierii dorm liniştiţi noaptea.

Nu vreau să mă gândesc şi sper să fiu eu un provăduitor al apocalipsei absolut idiot, pentru că imaginile viitorului care-mi vin în minte atunci când adun toate cele văzute şi auzite sunt scenele protestelor din alte ţări. Cu maşini de poliţie arse, scutieri şi gaze lacrimogene . Magazine devastate şi vandalizate. Infracţionalitate explodată.

Toate acestea pot fi aduse de trei cuvinte: incapacitate de plată. Pe scurt, faliment.

Ce-l ţine pe un om pe calea cea dreaptă, ce-l împiedică, în interiorul lui, să arunce o cărămidă într-un geam care nu-i aparţine?

Sentimentul că vă pierde ceva într-o manieră prea dureroasă pentru el. Nu contează ce, casa, maşina, iubita, familia, copiii, ce are mai drag şi de preţ fiecare.

Dar dacă ştii că vei pierde sigur unul sau mai multe dintre aceste lucruri , ce te mai opreşte?! Raţiunea este înlocuită de disperare, iar disperarea duce la gesturi necugetate.

Îi vedem pe oameni cum plâng la televizor pe stradă, poate suntem şi pentru scurt timp alături de ei, însă uităm şi ne întoarcem la ale noastre când ei se întorc acasă.

Ceea ce nimeni parcă nu vede este că problema lor nu s-a rezolvat, iar faptul că nu-i mai vedem timp de două zile nu înseamnă că ei dispar. Sunt reali, mai reali decât credem,  şi peste două zile, când îi vedem din nou, sunt mai  adânciţi în probleme.

Dacă un om ţipă şi trage de un jandarm pentru 25%, oare ce va face pentru 100%?

Sper că cele descrise mai sus sunt doar nişte prostii din mintea mea şi nu vom trăi să avem parte de ele.

PS: Falimentul se vindecă în zeci de ani.

După ce toţi au vămuit cât şi cum au putut la început mugurul, apoi vlăstarul, de creştere economică de prin 2000 încoace, a venit şi rândul pensionarilor să se înfrupte din câştig.

Anul 2008 le-a adus, pe lângă creşterea punctului de pensie, pensia minimă socială garantată de 350 de lei. Un minim de respect, având în vedere că majoritatea populaţiei este rurală, iar cei care au slujit la CAP-uri au primit ciuciu după zeci de ani de muncă.

Acum a venit 2010. Pensionarii, ultimii care au primit dreptul să se aşeze la masa îmbelşugată, s-au trezit, după ce au mâncat resturile altora, că trebuie să achite nota.

Creşterea TVA-ului cu 5%, comparativ cu scăderea pensiilor cu 15%, nu înseamnă că pensionarul a scutit 10%. Înseamnă că se va găsi altceva de impozitat sau de taxat, gen căldura, gazele, medicamentele, asigurările sociale, etc. Pe scurt, acelaşi drac.

Nu sunt fan al preşedintelui Băsescu, deşi am votat cu el. Devalizarea şi vandalizarea din ultimii 20 de ani m-au făcut să pun ştampila în stânga nu în dreapta.

Problema mea e următoarea. Nu văd actualul guvern capabil să mă salveze de nimeni şi nimic.

Că sunt condiţii grele în momentul actual nimeni nu neagă. Însă trebuie înţeles că asta înseamnă austeritate . După ce cheltui 2 săptămâni pe ieşiri şi distracţii, celelalte două stai în casă. Aste se întâmplă, am ieşit, acum stăm în casă.

Reducerea salariilor era decisă de mult,  încă din 2009. Majoritatea oamenilor, în speţă angajaţii de la privat, au obţinut încă de anul trecut venituri mai mici. În mod normal, contribuţiile lor la bugetul de stat au scăzut. Deci matematic nu mai era posibil să se plătească aceleaşi salarii la stat, asta presupunând că restul cheltuielilor au rămas constante.

Dacă încasezi 100 poti să dai 90 salarii şi să-ţi mai rămână 10 pentru altceva. Dar dacă iei doar 90, iar 10 îi dai pe altceva, nu e clar că nu mai rămâi decât cu 80 pentru salarii?!

Nu suport să aud cum actuala putere vorbeşte despre pensionari. În ochii lor sunt nişte cazuri de asistaţi sociali. Este o greşeală groaznică. Un pensionar nu este un asistat. El a depus la stat câte un săculeţ de bani timp de zeci de ani pentru a primi acum câteva monezi în fiecare lună. Cum poţi să îl numeşti milog pe cel care te-a creditat o viaţă de om?!

Vorbea domnul Băsescu despre omul gras, statul, cărat în spate de costeliv, privatul. Însă denumirea oferită pensionarilor îmi sună ca un tânăr care n-are bani să plece la munte, dar se împrumută la fratele său care rămâne acasă din această cauză, iar apoi când se întâlnesc toţi debitorul râde de creditor că n-are bani nici să meargă la munte.  E urât.

Sindicatul, construit să apere drepturile muncitorilor de patronii hrăpăreţi, se poartă ca a 5-a putere în stat, expunând miile de oameni disperaţi ca propriul corp de armată. Se observă uşor că în ţara noastră greva este arma bugetarului. Nici măcar n-are idee ce reprezintă principiile unui sindicat sau de ce a luat el naştere, dar se ascunde în spatele lui la greu ca un copil de fusta mamei când începe să plouă.

În concluzie, dacă eu, o persoană care a avut deja parte de două reduceri salariale şi se află foarte aproape de a treia, pot în continuare să mă duc şi să muncesc fără să ies în stradă că mă simt agresat, atunci s-o facă şi ei cu capul sus.

Mi-e greu să mă decid cu care ochi să plâng pentru bugetari când îi am deja negri de furie pentru ce-mi fac alţii mie.